UMF Timisoara primeste aproape noua milioane de lei pentru cercetare in domeniul obezitatii

spital-victor-babesSpecialiştii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara vor avea la dispoziţie aproape nouă milioane de lei pentru cercetare în combaterea uneia dintre cele mai mari probleme medicale ale acestui secol, obezitatea. Scopul proiectului este de găsire a unor tratamente individualizate pentru fiecare caz care suferă de această problemă.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță începerea derulării proiectului „Utilizarea modelelor nutrigenomice pentru personalizarea tratamentelor dietetice în obezitate” (NutriGen). Proiectul este o premieră națională în domeniul nutrigenomicii și are ca scop dezvoltarea și implementarea principiilor nutriției de precizie în tratamentul dereglărilor metabolice asociate obezității, atât la adulți, cât și la copii.

Mai exact, proiectul va utiliza identificarea variațiilor genetice pentru a prescrie adulților și copiilor supraponderali tratamente personalizate cu alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale. În acest fel, se dorește ca administrarea alimentelor dietetice prescrise să optimizeze răspunsul la tratamentul medicamentos al persoanelor supraponderale și obeze.

NutriGen este un proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Acesta se va desfășura pe o durată de 36 de luni (2016-2019) și are o valoare totală de 8.760.104,04 lei, din care asistență financiară nerambursabilă este de 8.430.930,17 lei.

sursa: tion.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

404