Ultimul examen al Evaluarii Nationale; proba scrisa la matematica

evaluarenationalaexamenAproximativ 4.500 de elevi de clasa a 8-a din Timiș susțin miercuri, 29 iunie, ultimul examen al Evaluării Naționale. Este vorba de proba scrisă la Matematică. La nivelul județului Timiș este disponibil și un TelVerde pentru sesizarea de fraude la Evaluarea Națională ori eventuale reclamații.

În Timiș, la Evaluarea Națională, s-au înscris, în acest an, 4.497 de elevi, conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Miercuri, 29 iunie, are loc ultima probă a Evaluării, cea de Matematică.

În data de 1 iulie, până la ora 16.00, se vor afișa rezultatele, urmând ca în intervalul de timp 16.00-20.00 să se depună contestațiile.

În perioada 2-4 iulie se vor rezolva contestațiile, ziua de 5 iulie fiind destinată afișării rezultatelor finale după contestații.

Evaluarea se desfășoară în 47 centre de examen din județul Timiș.

Pentru reclamații și sesizarea fraudelor aveți la dispoziție un TelVerde – 0800816256 – unde componenții Comisiei Județene de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii de clasa a 8-a pot fi contactați.

sursa: tion.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404