Trei zile de evanghelizare la Măguri

pocaiti-maguri-4Locuitorii satului Măguri au parte de trei zile de predici, într-un cort imens ridicat între partea locuită de romi şi partea românească.

Manifestarea a început joi seara şi va ţine până sâmbătă, 20 august.

Predicile de evanghelizare au loc între orele 18 – 22, fiind însoţite şi de recitaluri de muzică religioasă.

“Joi, la Măguri au fost prezenţi pastori din Oradea, Lugoj şi Lugojel, iar în cursul acestei zile vor sosi din Arad. Oamenii trebuie să-şi întoarcă faţa către Dumnezeu, de aceea sâmbătă vom avea şi procesiunea botezului”, ne-a spus predicatorul Marius Cârpaci din Lugoj, fiu al satului Măguri.

Din donaţiile care se fac în cadrul evenimentului se încearcă ridicarea unei biserici penticostale.

sursa: redesteptarea.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404