Spitalul din Lugoj a câștigat, în primă instanță, procesele cu angajații care au dat instituția în judecată pentru tichetele de masă

DSC_0038Aproximativ 150 de angajați ai Spitlaulului Municipal Lugoj au dat instituția în judecată solicitând obligarea instituției la acordarea unor tichete de masă. Spitalul a pierdut, însă, în primă instanță, având ultima șansă de obținere a drepturilor salariale la Curtea de Apel, unde procesul este pe rol.

Conducerea Spitalului din Lugoj a fost dată în judecată de sindicat după diminuarea numărului de tichete de masă acordate angajaților. Invocând lipsa fondurilor, conducerea spitalului a vrut să le taie salariaților tichetele de masă, dar în urma presiunilor angajaților s-a luat doar decizia diminuării numărului de tichete acordate. Astfel, în prima lună, în loc de 20 de tichete s-au acordat doar 13. A doua lună s-a întâmplat la fel, iar a treia lună s-au tăiat trei tichete. Între timp, sindicatul a deschis proces și măsura reducerii tichetelor a fost suspendată până la finalizarea procesului.

Chiar dacă sindicatul a deschis un proces colectiv, la care au aderat aproape 150 de angajați, judecătorii au decis că fiecare dosar trebuie judecat separat. Astfel, Spitalul Municipal Lugoj s-a trezit peste noapte pârât în 150 de dosare. Judecătorii Tribunalului Timiș au emis primele sentințe din aceste dosare, respingând cererea angajaților și dând câștig de cauză spitalului. Sentințele emise de Tribunalul Timiș au fost atacate la Curtea de Apel, unde procesele sunt pe rol.

sursa: cetateanul.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404