Se schimbă tarifele pentru roviniete

control-rovinietaPrintr-un proiect de lege adoptat miercuri, Guvernul a modificat și completat Ordonanța 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în scopul transpunerii în legislația națională a unor prevederi din Directiva europeană de aplicare a taxelor la vehicule grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.

Un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporții între nivelul anual și cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, șapte zile și 30 zile. În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporții: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual și tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual.

Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern în condițiile în care Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligațiilor de stat membru, anume de transpunere în legislația națională a prevederilor Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.

Prin transpunerea acestor prevederi, prin proiectul de lege se are în vedere recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone.

sursa: renasterea.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404