Rupere de nori la Deva şi Hunedoara; intrarea în Hunedoara blocată (video)

ploiPloile extrem de violente înregistrate în ultimele două ore produc deja pagube.

Intrarea în municipiul Hunedoara, dinspre Sântuhalm este blocată. Apele pârâului Petac s-au umflat atât de mult încât au acoperit şi Drumul Judeţean 687. „Apa are o jumătate de metru, iar circulaţia a fost întreruptă”, a declarat directorul tehnic al Primăriei Hunedoara, Ladislau Demeter, prezent la faţa locului.

În satele Boş şi Groş, lângă Hunedoara, de o oră, nu se mai poate circula decât cu maşini de teren. Voluntari şi angajaţi ai Primăriei încercau să ducă acasă persoanele care nu au reuşit să ajungă în cele două sate cu autoturisme obişnuite sau cu microbuze. „Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Pe drumul principal, apa e până la nivelul motorului unui autoturism de teren. E un adevărat dezastru în Boş şi Groş. Nu cunosc situaţia din Zlaşti (sat aflat în aval de Boş). Drumul nu era inundat când am urcat noi spre Boş”, a declarat viceprimarul în exerciţiu al Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

În jurul orei 16.30, urgina s-a dezlănţuit şi la Deva.

sursa: glasul-hd.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404