Romii din Lugoj se plâng de abuz în timpul perchezițiilor DNA

nunta-tigani-bogati-lugoj-8Situație inedită în timpul descinderilor DNA de la Lugoj: autointitulat purtător de cuvânt al romilor din Lugoj, Titus Ghiță reacționează dur la adresa anchetatorilor.

Acesta a declarat pentru Cetățeanul că nu i se parea normal ca descinderile să fie făcute în forță, mai ales că este convins că dosarul de astăzi nu vizează infracțiuni de violență.

Ghiță crede că romii sunt discriminați prin acest tip de acțiuni și își dorește să fie tratați la fel ca celelalte persoane în timpul anchetelor.

Vă reamintim că astăzi se efectuează percheziții la două locații din Lugoj aparținând unor familii de romi, vizat de anchetă părând a fi Iulian Boț, zis Viscol.

Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat, care însă nu precizează concret care este subiectul anchetei.

”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în anul 2015.

În cursul zilei de 1 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

sursa: cetateanul.ro

Tags: radio lugoj, stiri lugoj, nova fm Lugoj, live nova fm, radio nova fm, muzica, hituri, muzica noua, videoclipuri, info, asculta

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404