Primăria Lugoj a amânat concesionarea terenurilor destinate construcției de locuințe

cartier-militari-lugojAutorităţile lugojene au respins dosarele de­pu­s­e pentru concesionarea unor parcele des­ti­nate construcţiei de locuinţe. De vină au fost ac­tele incomplete!

T­erenurile libere se află la intrarea în satul Măguri şi în zona fos­tei unităţi militare, deza­fec­tate, de pe strada Ti­mi­şoa­rei, unde în ultimii ani s-a dezvoltat un nou cartier re­zidenţial.

“Din cauza do­cu­me­ntaţiilor incomplete, nu au putut fi concesionate două parcele, una situată la Măguri, iar cealaltă în zona MAN”,  a comunicat Pri­mă­ria Lugoj.

La licitaţiile care au avut loc în urmă cu câ­te­va săptămâni au fost o­fer­ta­te 26 de suprafeţe, împărţite în mod egal între cartierul Mi­litari şi  satul Măguri. Ce­­le mai mari terenuri au fost disponibile la Măguri, unde au fost împărţite par­ce­le între 600 şi 674 m.p.

Mult mai mici sunt cele din zona MAN, de la Lugoj, un­de suprafeţele au fost sub 600 m.p, fiind situate între 404 şi 540 m.p. Preţul de por­nire al licitaţiilor a fost de 0,3 lei/m.p pentru Mă­guri şi s-a ajuns până la 0,6 lei/m.p.

La Lugoj preţurile de adjudecare au sărit în u­ne­le cazuri de 2 lei, a­jun­gând până la 2,55 lei/mp, cele mai mici preţuri fiind de 0,55 lei/mp, pornirea li­ci­ta­ţiei fiind anuţată de la 0,45 lei/m.p Concesionarea se face pe o perioadă de 49 de ani.

Dezvoltarea imo­bi­lia­ră din zona MAN a în­re­gis­trat di­ficultăţi şi întâr­zi­eri în amenajarea in­fra­struc­tu­rii, în special a celei de dru­­muri, mulţi dintre cei care au obţinut în anii an­te­riori un teren în zonă au re­nun­ţat din cauza condiţiilor pre­ca­re oferite de primărie. Nici cei care au rămas nu sunt prea încântaţi de locul pe care l-au ales să-şi ridice o casă.

“Acum îmi pare rău, dar am investit nişte bani şi nu am putut să renunţ. Şi-au bătut joc de noi. Când plouă pu­ţin e dezastru, de abia pu­tem să ajungem în faţa casei cu maşina. Vara ne înghit bu­ruienile, nimeni nu vine să taie iarba. Numai a car­tier dintr-un oraş civilizat nu arată asta. Am fost a­run­caţi aici în spate unde ni­meni nu ne vede. Ne tot pro­­mit de ani de zile că as­fal­tează drumurile. Fraieri sunt ăia care mai merg la li­ci­taţii”, a spus supărat unul din­tre “beneficiarii” celui mai nou cartier de case din oraş.

Nu la fel stau lucrurile la Măguri, minicartier unde sunt străzi asfaltate, dar fără case.

sursa: redesteptarea.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

' 404