Oraşul Făget renunță la trecut; nu vrea să redevină comună

fagetFebra revenirii la statutul de comune a micilor oraşe din judeţul Timiş nu a cuprins şi Făgetul. Edilii locali consideră că urbea este în plin proces de dezvoltare.

Ciacova, Recaş sau Gătaia se văd din nou comune, de­oa­rece statutul de oraş nu le-a ajutat prea mult. Au ră­mas fără judecătorii sau spi­tale.

Pe lângă aceasta, nu au putut să acceseze nici măcar fonduri europene, cele mai multe destinate mediului ru­ral. Tot atunci a primit sta­tu­tul de urbe şi Făgetul, care a fost nevoit să arondeze zece sate, pentru a se numi oraş. Doar că, faţă de celelalte lo­calităţi, edilii de aici nu sunt entuziaşti când vine vorba de revenire la unitatea teri­to­­ria­lă comunală.

”Făgetul şi satele arondate s-au dez­vol­tat mult în ultimii ani. S-au înlocuit reţele de ca­na­li­zare şi apă, există jude­că­to­rie şi spital, iar tot ce s-a rea­lizat a fost cu scopul ca oa­menii de-aici să aibă un alt confort şi să simtă că tră­iesc într-o urbe. Vom con­ti­nua să dez­vol­tăm oraşul, deşi la un mo­ment dat ne pu­neam pro­ble­ma că fon­du­rile euro­pe­ne erau destinate mai mult comunelor, iar lo­calităţile de tipul nostru nu aveau prea mare acces. Ne-am des­curcat din alte surse de fi­nanţare şi acum, chiar cred că fondurile europene nu ne-ar mai ajuta foarte mult, pent­ru că în doi ani, ele nu vor mai exista”, ne-a decla­rat Marcel Avram, primarul Făgetului.

Impozite prea mari

Edilul pare să aibă dreptate, pentru că la Ciacova, du­mi­ni­că, 9 octombrie, a fost or­ga­ni­zat un referendum în a­cest sens. S-a încheiat cu un eșec! Din cei peste 4.300 de cetăţeni cu drept de vot, doar 644 au mers la urne. Prea puţini! 552 au votat pen­tru comună.  Şi în Recaș şi Gătaia s-a manifestat un curent de opinie din partea cetățenilor privind rev­e­ni­rea la statutul de comună. Mo­tivul este unul simplu: Noul Cod Fiscal a crescut foarte mult impozitul pe te­renul intravilan, dacă su­pra­fa­ța acestuia depășește 400 de metri pătrați. Ori, cel pu­țin în orașele enumerate, cur­țile oamenilor depășesc a­ceastă suprafață. Pentru a re­zolva problema, un alt re­fe­rendum a fost anunțat ofi­cial și la Recaș, cu populație de două ori mai mare ca a Ciacovei.

”Am programat un re­fe­ren­dum în 28 martie 2017, pentru a vedea dacă oa­me­nii noștri doresc sau nu re­ve­nirea la statutul de co­mu­nă. Pe de o parte, cetățenii în­clină spre revenirea la comună, pentru că taxele sunt mai mici ca la oraș. Pe de altă parte, administrația este avantajată de rangul de oraș, care implică investiții cu fonduri guvernamentale mai mari. Eu am vorbit des­pre aceste lucruri și în cam­pania electorală”, a declarat pentru ”Redeșteptarea” , Ga­briel Băl­cescu, vi­ce­pri­marul orașului Recaș.

Guvernul are alte gânduri

O inițiativă similară a e­xis­tat și la Gătaia. Însă in­tro­du­cerea de către Guvern a nou­lui statut de ”su­per­co­mu­nă” ar putea anula orice re­ferendum pe această te­mă. Toate localitățile sub 10.000 de locuitori ar fi re­trogradate automat de la ran­gul de oraș, alternativa fiind gruparea mai multor comune sau aducerea mai mul­tor localități din jur ca sate aparținătoare. Noul sta­tut este și el incert, toată lumea așteptând rezultatele alegerilor din decembrie și formarea noului Guvern.

În prezent, județul Timiș are două municipii – Ti­mi­șoa­ra 350.000 locuitori și Lu­goj 48.100 locuitori, la care se adaugă opt orașe. A­cestea sunt Sânnicolau Ma­re (populație 14.670), Jim­bo­lia (13.700), Buziaș (8.370), Deta (7.660), Făget (7.640), Recaș (9.440 lo­cui­tori), Gătaia (6.500) și Cia­co­va (5.415).

sursa: redesteptarea.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

404