Nu se cumpără, nu se închiriază; Primăria Lugoj e pe minus

primaria-lugoj-pe-minusAdministraţia lugojeană nu mai are clienţi din rândul mi­cilor comercianţi pentru a închiria spaţiile pe care le de­ţine în Piaţa Agroali­men­ta­ră ”Timişul”, Bazar şi fos­tul Parc al Prefecturii. Cele mai multe locuri de acest fel sunt în Bazar, lângă fosta au­­to­gară.

În ultimii ani, nu­mă­­rul celor care şi-au des­chis o mică afacere în cele două hale şi în boxele ală­tu­rate s-a diminuat simţitor. Dacă pâ­nă în 2010 mesele de-a­co­lo au fost neîn­că­pă­toare pen­tru ofertanţii de hai­ne, în­călţăminte, scule şi alte ar­ticole pentru uz cas­nic, a­cum lucrurile s-au schim­bat radical. În mo­men­tul de faţă doar 30 de spaţii din cele 72 dis­po­ni­bile sunt ocupate.

”Tot mai mulţi renunţă, pen­tru că e greu să faci co­merţ în astfel de condiţii. Ta­rifele sunt des­tul de mari, iar Primăria nu ne oferă ni­mic. Se apropie iarna şi o vom lua de la capăt ca în anii trecuţi, cu frigul, cu­ren­tul şi gerul în oase”, ne-a de­clarat un comerciant din Bazar.

Proiect de compartimentare în Bazar

Pe lângă mesele din bazar, au fost scoase la licitaţie lu­nar, încă de la începutul a­nu­lui trecut, şase boxe în­şi­ra­te lângă dig, un spaţiu de 17,84 metri pătraţi din Piaţa Agroalimentară şi o căsuţă din Parcul Prefecturii.

“Noi am avut toată dis­po­ni­bi­li­ta­tea şi am oferit tot timpul spre închiriere acele spaţii. Probabil că acest tip de co­merţ nu mai merge ca înainte. Acum vom face şi un proiect de compar­ti­men­tare, avizat de pompieri”, a spus Francisc Boldea, pri­marul Lugojului.

Alături de proiectul de com­par­ti­men­tare care trebuie finalizat de comercianţi până la 31 de­cembrie, în această toamnă va fi demarat şi un proiect de refacere a întregii zone din jurul bazarului care va permite accesul rutier de-o parte şi de alta a halelor co­mer­ciale dar şi la boxele de lângă dig.

sursa: redesteptarea.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

404