Măsuri speciale pentru fluidizarea traficului din Timişoara

Trafic-rutier-Timisoara-Catedrala.Still041Haosul care a avut loc, marţi, în Timişoara din cauza ploii şi a închiderii Pasajului Jiul a făcut autorităţile să cadă pe gânduri. Comisia de circulaţie s-a întrunit de urgenţă pentru a lua unele măsuri menite să fluidizeze traficul prin oraş, mai ales că municipalitatea se pregăteşte să închidă şi Pasajul Popa Şapcă. Şi asta în cobdiţiile în care Pasjul Jiul este blocat şi nu există nicio legătură între sudul şi nordul oraşului, podul din zona Solventul fiind o veche promisiune neonorată.

„Primăria Municipiului Timişoara anunţă că de joi, 4 august 2016, începând cu ora 8 dimineaţa, vor fi instituite restricţii în ceea ce priveşte traficul rutier pe strada Popa Şapcă. Restricţiile vor fi impuse până la data de 10 septembrie 2016. Vă informăm că măsurile de restricţionare se iau în vederea începerii lucrărilor de lărgire la patru benzi a carosabilului de sub pasajul feroviar.  Facem apel la timişoreni să evite pe cât posibil zona respectivă şi să apeleze la rute ocolitoare pe timpul restricţiilor. Totodată, le reamintim că lucrările respective sunt menite tocmai să fluidizeze traficul rutier din acea zonă, după finalizarea lor”, transmite Primăria Timişoara.

De asemenea, neexistând o alternativă prea bună pentru şoferii care nu pot intra prin pasajul Jiul, conducerea Primăriei Timişoara a venit cu o soluţie de compromis: transformă Splaiul Nicolae Titulescu în stradă cu două benzi. Astfel, şoferii vor avea la dispoziţie o rută paralelă cu bulevardul Republicii şi pot evita zona centrală dacă doresc.

„Având în vedere impactul asupra traficului rutier al celor două mari lucrări de investiţii pentru lărgirea carosabilului de sub pasajele feroviare Jiul şi Popa Şapcă, Comisia de Circulaţie de pe lângă Primăria Municipiului Timişoara s-a întrunit în şedinţă de urgenţă şi a decis deschiderea circulaţiei rutiere pe dublu sens pe splaiul Nicolae Titulescu, pe porţiunea de la intersecţia cu strada Anton Seiler până la strada Jiul. Măsura va fi instituită din dimineaţa zilei de joi, 4 august 2016, de la primele ore ale dimineţii şi a fost luată pentru a crea alternative pentru şoferi, astfel încât să evite zona centrală şi pentru a facilita accesul autovehiculelor dinspre bd. Republicii spre zona centrală a oraşului şi spre Calea Şagului. De asemenea, pe strada Seiler va fi instituită „oprirea interzisă”, transmit autorităţile.

sursa: banatulazi.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404