MAE: Informațiile de pe rețelele de socializare privind dispariția a doi cetățeni români la Nisa nu sunt confirmate

imageResizeInformațiile de pe rețelele de socializare privind dispariția a doi cetățeni români în atentatul de la Nisa nu sunt confirmate și respectivele persoane nu se aflau în zonă în momentul atacului, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat transmis marți AGERPRES.

“În continuarea informațiilor transmise de MAE, precizăm că informațiile vehiculate ieri pe mediile de socializare privind dispariția a doi cetățeni români în urma atacului de la Nisa nu se confirmă”, precizează sursa citată.

În urma demersurilor efectuate de reprezentanții Ambasadei României la Paris rezultă că cei doi cetățeni români nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului și nu figurează în evidențele autorităților franceze printre victimele atentatului.

“În ceea ce privește semnalarea din cursul zilei de astăzi privind un alt cetățean român dispărut, menționăm că se întreprind verificări, însă până în prezent nu au fost înregistrate solicitări cu privire la situația sa în urma atacului de la Nisa”, anunță reprezentanții MAE.

Cetățenii români și rudele acestora au la dispoziție contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33491221741, Ambasadei României la Paris +33(0)147052966; +33(0)147052755; +33(0)145503997; +33(0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center 24/24.

sursa: agerpres.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404