Lugojenii, îngrijorați în urma cutremurului din Italia

Italia a fost zguduită miercuri dimineaţă de cel mai puternic cutremur din ultimii şapte ani. Un seism cu magnitudinea de 6,2 pe scara Richter a avut epicentrul în apropierea oraşului Perugia.

cutremurMai mulți lugojeani se află în regiunea în care s-a resimțit puternic cutremurul. O lugojeancă din Macerata, la mai puțin de 100 de kilometri de epicentrul seismului, spune că populația e încă panicată și se teme de noi replici.

“La noi nu s-au înregistrat victime. Cel puțin în zona noastră. Sau nu am auzit noi. Dar este de nedescris teama și frica și zgomotul cutremurelui . Foarte tare s-a simțit! Am fugit pe terasă la ora trei și jumăte și până la 4,30 am stat afară, iar când a fost a doua replică am coborât și am stat în mașini și noi și vecinii. Frica și grija nu au trecut”, a spus Daniela Vlăduceanu .

Sergio Pirozzi, primarul comunei Amatrice, cea mai afectată din Italia, a declarat că localitatea sa este parţial distrusă şi că mai multe persoane sunt blocate printre dărâmături. Căile de acces în această comună de aproape 3.000 de locuitori sunt blocate.

sursa: cetateanul.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

' 404