Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea

gabriel_oprea_18864100Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 14 octombrie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Oprea Gabriel, fost Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne în perioada martie 2014 – noiembrie 2015, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în modalitatea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

sursa: romaniatv.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

' 404