Impozite majorate şi cu 65% la Lugoj !

pnl lugojSocoteala din târg nu se potriveşte cu cea de la dezbatere.

La capitolul impozite şi taxe locale încep să se simtă primele majorări substanţiale de preţuri. Liberalii lugojeni au comunicat în cadrul unei conferinţe de presă că majorările sunt chiar şi peste ceea ce au prevăzut consilierii PNL, care s-au opus majorării coeficienţilor în cadrul unei şedinţe de consiliu pe care au părăsit-o, în semn de protest.

„Avem deja o experienţă de trei săptămâni de când cetăţenii plătesc taxele pe 2016 şi situaţia e mai urâtă decât am prevăzut-o chiar şi noi, cei care ne-am împotrivit votării coeficienţilor la maximul satbilit de Noul Cod Fiscal. Toate impozitele au crescut, chiar şi la blocurile de locuinţe, unde proprietarii plătesc şi terenurile de sub bloc. Dacă în 2015 la un apartament cu 2 camere s-au plătit 106 lei, în 2016 au fost necesari 113 lei pentru acelaşi apartament, plus încă 8 lei taxa de teren. În timp ce impozitele la bloc au înregistrat o creştere de 15%, cele de la case au ajuns şi la 65%, ca urmare a faptului că din acest an există o nouă interpretare a normelor de aplicare a Codului Fiscal. Cetăţenii care pînă acum plăteau separat impozitul pe curte şi grădină, acum plătesc totul ca şi curte. Deci tot terenul se asimilează ca şi curte, cu excepţia puţinelor cazuri în care în cartea funciară este specificat în mod expres că e vorba despre grădină”, a subliniat consilierul PNL Mihai Agache.

Ioan Ambruş, liderul liberalilor lugojeni, a adus exemple concrete: creşteri ale impozitelor cu 48% (pe strada Libertăţii) sau cu 65% (de la 220 lei la 360 lei, pe Tudor Vladimirescu). La o reşedinţă din Cartierul Buchin, unde anul trecut s-au plătit 300 de lei impozit, acum suma necesară a fost de 500 de lei. „Sunt curios dacă dl. primar are grădina întabulată ca şi curte şi dacă, în acest caz, îi va ajunge salariul pentru a-şi achita impozitele”, a punctat ironic Ioan Ambruş.

sursa: redesteptarea.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404