Franţa a prelungit până în octombrie starea de urgenţă

646x404Cetăţenii români care se află în Franţa sau vor să călătorească recent în această ţară trebuie să aibă în vedere faptul că autorităţile franceze au prelungit până în octombrie starea de urgenţă. Măsura a fost luată ca urmare a atentatului care a avut loc în noaptea de joi spre vineri la Nisa, în urma căruia au murit 84 de persoane.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, starea de urgenţă se va prelungi pe tot teritoriul ţării cu încă cel puţin trei luni după data de 26 iulie 2016 decretată anterior de către Preşedintele francez. Starea de urgenţă permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitat”, se arată într-un comunicat emis vineri de MAE. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Atentat la Nisa. Ce pot face autorităţile din Franţa MAE precizează că aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

sursa: adenarul.ro
Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

' 404