Festival in Parcul Rozelor din Timisoara

festival-rozelor-interiorParcul Rozelor se umple de culoare, muzică și mâncare tradițională, care reprezintă mai multe etnii din Banat. Festivalul Minorităților Etnice ajunge în acest sfârșit de săptămână la cea de-a treia ediție.

Timișorenii care vor trece în weekend prin Parcul Rozelor vor avea parte de folclor din partea diverselor minorități etnice prezente la Festivalul Minorităților Etnice. Pe scenă vor urca și ansamblurile „Timișul” și „Pusta Banatului”. Vor fi reprezentați și bulgarii, nemții, evreii, sârbii, maghiarii, ucrainenii, romii, italienii sau aromânii din Banat.

Inițial, Festivalul Minorităților Etnice a avut loc deodată cu Festivalul Gastronomiei, manifestare la care reprezentanții primăriei au renunțat. Vor fi totuși mâncăruri tradiționale în cadrul Festivalului Minorităților Etnice.

„Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, va avea loc în Parcul Rozelor, unde cu începere de la ora 16 se vor organiza diferite ateliere meșteșugărești, dar și o prezentare de produse culinare, iar începând cu ora 17 va avea loc un spectacol folcloric susținut de formațiile reprezentative ale minorităților: Uniunea Sârbilor, Comunitatea Evreilor din Timișoara, Forumul Democrat German, Uniunea Bulgarilor din Banat, Uniunea Democrată a Maghiarilor/Asociația Comunitară pentru Banat, Uniunea Ucrainienilor, Asociația Partida Romilor Pro Europa, Asociația Machedon-Armână și Asociația Italienilor”, transmit reprezentanții municipalității.

Sâmbătă, 24 septembrie:

17-18 – Ansamblul Folcloric „Timișul”

18-18.30 – Uniunea Bulgarilor

18.30-19 – Forumul Democrat German

19-19.30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor

19.30-20 – Societatea Machedon-Armână

20-20.30 – Partida Romilor

20.30-21 – Uniunea Sârbilor

Duminică, 25 septembrie:

17-17.40 – Ansamblul Folcloric „Pusta Banatului”

17.40-18 – Comunitatea Evreilor

18-18.30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor

18.30-19 – Forumul Democrat German

19-19.30 – Uniunea Ucrainenilor

19.30-20 – Uniunea Sârbilor

20-20.30 – Comunitatea Machedon-Armână

20.30-21 – Partida Romilor

sursa: tion.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

404