Euro depăşeşte 4,52 lei, pe fondul îngrijorărilor legate de Brexit

euro_dolar_63082400Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5218 lei/euro, în creştere faţă de cotaţia precedentă, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele mondiale, generate de îngrijorările privind o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, care au depreciat toate monedele din regiune. Luni, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5178 lei/euro.

Îngrijorările legate de votul din Marea Britanie sunt în creştere, generând scăderi pe burse şi deprecieri ale monedelor emergente, aşa cum este considerat şi leul.

În regiune, zlotul a pierdut teren marţi până la cotaţii de aproape 4,43 unităţi/euro, iar forintul s-a depreciat până aproape de 314 unităţi/euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat cu încă 2 bani, până la 4,0330 lei, de la 4,0115 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade de turbulenţe, a crescut cu aproape 2 bani, la 4,1731 lei, nivel maxim al ultimelor cinci luni, find neatins din 12 ianuarie.

sursa: realitatea.net

 

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404