Eleva de la o scoala din Lugoj isi acuza profesorul de hartuire sexuala. Exista si o inregistrare!

scoalaO elevă de clasa a VIII-a de la o școală din Lugoj acuză un profesor că i-ar fi făcut avansuri sexuale. Ea spune că nu ar fi fost hărțuită de profesor pentru prima data, ba chiar a reușit să-l și înregistreze. Inspectoratul Școlar Timiș a declanșat o anchetă în acest caz.

A fost anunțat și Ministerul Educației despre acest caz, iar profesorul va fi cercetat disciplinar. Eleva învață la Școala „Anișoara Odeanu” din Lugoj.

Există și o înregistrare vocală a incidentului, probă care a fost pusă la dispoziție și poliției, spune inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu.

„Am fost sesizată de dimineață de către doamna director, care a zis că există o sesizare înregistrată la nivelul unității de învățământ de părintele unei eleve din clasa a VIII-a, care elevă a înregistrat un profesor care a avut o atitudine necorespunzătoare față de ea, practic se insinuează că ar fi vorba despre o hărțuire sexuală. Am sugerat unității de învățământ să aplice legislația în vigoare, să constituie urgent un consiliu de administrație și să constituie comisia de cercetare disciplinară. Conducerea unității de învățământ a sesizat poliția, punând la dispoziția acestora și proba vocală care a fost adusă împreună cu sesizarea făcută de către părinți. La acest moment se demarează o anchetă, nu știm dacă se va lua în considerare și varianta suspendării, până la definitivarea cercetării acestui profesor, dacă este considerat un pericol, nu cunoaștem aceste amănunte până nu avem hotărârea consiliului de administrație”, spune Aura Danielescu.

sursa: tion.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404