DEMISIE în conducerea Primăriei Timisoara

primaria-timisoara-1Primăria Timișoara a rămas fără om într-una din cele mai importante funcții din conducere în urmă cu puțin timp. Cel ce se ocupă de managementul orașului, Sorin Drăgoi, și-a înaintat demisia. Fostul city-manager își va începe curând job-ul la ACS Poli, el urmând să fie managerul echipei.

De astăzi Sorin Drăgoi nu mai lucrează în conducerea Primăriei Timișoara. Va lucra totuși cu instituția de pe C.D. Loga din postura de manager al echipei de fotbal ACS Poli, unde a decis să plece fiind convins de primarul Nicolae Robu. Demisia este valabilă de astăzi, dar Drăgoi nu va începe imediat munca la ACS Poli. Conform acestuia va mai dura aproximativ o lună de zile până ce toate formalitățile vor fi puse la punct.Dragoi

Mi-am scris demisia, urmând să îmi încep activitatea la ACS Poli. În Primărie nu mai rămân, pentru că mi-am dat demisia la zi. Din păcate, clubul fiind ONG, nu pot prelua managementul imediat. Este nevoie de 30 de zile pentru formalități. A fost o ședință a Adunării Generale a Asociaților, în care s-a stabilit desemnarea mea, dar mai durează o lună până se publică la Tribunal“, a declarat pentru sursadevest fostul city-manager al Timișoarei, Sorin Drăgoi.

Pentru postul lăsat vacant la primărie de Drăgoi se va organiza concurs.

sursa: sursadevest.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404