“Cultura Banatului reprezintă barocul etnografiei româneşti” (Lucian Blaga)

biserica din lemnScriitorul şi filosoful Lucian Blaga, ce a locuit  în perioada 1924-1926 la Lugoj, spunea: “Cultura Banatului reprezintă barocul etnografiei româneşti”

Lucian Blaga, una din personalităţile impunătoare ale culturii interbelice din România, a locuit în perioada 1924-1926 la Lugoj. Mai mult, Blaga avea să se căsătorescă, cu Cornelia Brediceanu, fiica marelui om politic bănăţean Coriolan Brediceanu. Lucian Blaga avea avea să se îndrăgostească de graiul bănăţean. Scriitorul timişorean Marius Ghilezan a publicat pe blogul sau un fragment din “Barocul etnografiei româneşti”, scris de Lucian Blaga si apărut în revista”Banatul” în ianuarie 1926.

“Cultura Banatului e neapărat o cultură etnografică, anonimă, populară. Ţăranul de aici are un cuvânt, prea cunoscut ca să-l mai amintim, de-o extraordinară mândrie locală. Oricât de ţanţoş şi de caraghios ar părea ţăranului de aiurea, bănăţeanul are totuşi dreptate să se socotească într-o anumită privinţă fruncea. Solul mănos, belşugul în pâine şi vin, un temperament cu multă conştiinţă de sine, s-au întâlnit pentru a crea sub inspiraţia continuă a unui minunat peisaj o floră culturală de-o bogăţie barocă. (…) Ardealul are o cultură etnografică incomparabil mai săracă, iar despre celelalte provincii nici nu mai amintim. Un fapt incontestabil se poate deci preciza: cultura Banatului reprezintă barocul etnografiei româneşti. Vorbeşte pentru aceasta şi felul celor câtorva personalităţi care s-au ridicat cu oarecare relief din masa bănăţeană”. “Lucian Blaga avea să spună că dialectul bănăţean e singurul dintre toate, în care o doamnă din înalta societate când vorbeşte rămâne la fel de frumoasă. În dialectul bănăţean, în acord cu spiritualitatea locului, consoanele tari se înmoaie, pentru că limba e purtarea omului şi nu portul sufletul omului. Aşa e paorele care timp de câteva secole nu a avut voie să intre în cetatea pe care o venera. La bănăţeni, ziua este dzâuă, iar Dumnezeu Dumnedzău. Lugojeanul se grăbeşce pră geal, unge ginu e o ţâră mai bun în şol”, scrie Marius Ghilezan.

sursa: adevarul.ro
Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404