Comunicat de presă – Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara

tigariTrei contrabandiști și 12.000 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de către jandarmii Grupării Mobile din Timișoara.

Țigări de contrabandă cu iz de pește Trei contrabandiști și 12.000 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de către jandarmii Grupării Mobile din Timișoara, pe timpul desfășurării unei acțiuni punctuale pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în piața George Coșbuc din municipiul Lugoj.

În cadrul acestei acțiuni, jandarmii timișoreni au observat trei persoane, un bărbat și două femei care comercializau țigări de contrabandă. Cele două femei, IGA și RE, în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, au fost descoperite oferind spre comercializare cantități mai mici, 90 de pachete, respectiv 26 de pachete de țigări netimbrate, de proveniență non-comunitară. Bărbatul în schimb, AF, în vârstă de 47 de ani avea doi saci de gunoi plini cu țigări, însă aceștia erau bine ascunși în spatele unui acvariu cu pești din piață.

Jandarmii au luat măsura ridicării țigărilor de contrabandă și au întocmit actele de sesizare pe numele celor trei persoane. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare de produse de contrabandă, dosar ce va fi predat pentru soluționare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Cu această ocazie, aducem la cunoștința cetățenilor faptul că atât vânzarea cât și cumpărarea de produse de contrabandă se pedepsesc conform prevederilor legale în vigoare, iar acțiunile de acest gen vor continua în toată zona de competență teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Compartimentul de Informare Relații Publice și cu Publicul

sursa: agerpres.ro

Tags: radio Lugoj, stiri Lugoj, nova fm Lugoj, live nova fm, radio nova fm, muzica, hituri, muzica noua, videoclipuri, info, asculta

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404