Cod Galben de vreme rea în 35 de județe; intră în vigoare la ora 15.00

cod-galbenAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică Cod Galben de vreme rea.

Potrivit ANM, în intervalul 24 mai, ora 15:00 – 25 mai, ora 21:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.

În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

În a doua parte a zilei de marţi, 24 mai, şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri, 24/25 mai, manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei.

În vestul ţării după cele 29 de grade de ieri, azi maximele nu vor depăşi 21 de grade. Şi în sud-vestul ţării se anunţă ploi, multă instabilitate şi o răcorire a vremii. Aversele apar după orele amiezii şi vor fi acompanite de fulgere şi răbufniri ale vântului, iar temperaturile se vor opri la 20-21 de grade.

sursa: cetateanul.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404