Circulatie ingreunata in zona localitatii Margina

drumari2-600x398Începând de vineri şi până marţi, circulaţia rutieră pe drumul care leagă Lugojul de Deva, în zona localităţii Margina, va fi îngreunată, din cauza montării unor dale speciale din cauciuc, în zona trecerii peste calea ferată. Traversarea peste calea ferată se va face pe o trecere provizorie, amenajată în aceeaşi zonă.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că, în perioada 10 – 14 iunie, se va închide circulaţia pe DN 68A, în zona pasajului de cale ferată Ilia – Lugoj, de la km 40+480, pe raza localităţii Margina. Măsura este necesară pentru execuţia lucrărilor de înlocuire a dalelor de beton existente cu dale elastice pentru trafic greu şi foarte greu.

În perioada de desfăşurare a lucrărilor, traficul se va desfăşura pe varianta provizorie amenajată de către antreprenor în imediata apropiere a drumului naţional. Pe varianta provizorie se vor amplasa bariere mobile şi se va asigura, de către executantul lucrării, prezenţa piloţilor de dirijare a traficului, atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620, precum şi la Dispeceratul C.N.A.D.N.R., la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro .

sursa: tion.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

' 404