Cel mai vechi concurs de Mountainbike din țară ia startul pe 19 iunie la Lugoj

ciclismA XX-a ediție a celei mai vechi competiții de mountainbike din România care încă are continuitate, Cupa Concordia, se va desfășura duminică, 19 iunie, de la ora 10 pe un traseu special amenajat în pădurea de la ieșirea din Tapia spre Măguri.

Concursul se va desfășura pe cinci categorii de vârstă: Elite Open (18+), 14-17 ani Open, 18-29 ani, (Masculin / Feminin), 30-39 ani (Masculin / Feminin), 40 + ani (Masculin / Feminin).

Evenimentul este o competiție outdoor. Traseul este unu scurt si tehnic specific XCO (XC Olimpic) și se va parcurge sub formă de ture. Distanța unei ture este de 5.5 km, iar diferența de nivel pe tură este de 250 m. Fiecare categorie va parcurge un alt număr de ture și totodată o altă distanță după cum urmează: Elite Open – 4 ture = 22 km, 14-17 Open – 2 ture = 11 km, 18-29, 30-39 , 40+ (masculin si feminin) – 3 ture =16.5 km.

Traseul este amenajat și cuprinde porțiuni tehnice de coborâre cât și de urcare. De asemenea sunt amenajate elemente din lemn sau pământ pe parcursul lui, 80 % din distanța unei ture va fi prin pădure, iar cea mai mare parte din el este single track (potecă). Toate acestea necesită experiență și cunoștințe speciale.

Echipamentul obligatoriu fără de care concurenții nu vor putea fi validați la start este format din bicicletă MTB în stare bună de funcționare, cască de protecție și un număr cu cip (furnizat de organizatori).

Participanții cu vârsta sub 18 ani vor putea intra în concurs doar cu semnătura unui tutore prezent la înscriere/validare sau pe baza unui acord scris și semnat de către părinți și autentificat de către un notar public.

Competiția este deschisă oricărui iubitor al sportului și al mișcării în natură.

Înscrierea se poate face on-line sau la fața locului în data de 18 iunie între orele 19.00-21.00 și în data de 19 iunie între ora 7.00 și ora 9.00 AM. Taxa de înscriere este 35 de lei. Înscrierile on-line vor fi validate doar în momentul încasării/confirmării plății taxei de participare. (Înscrierile online se vor vor încheia în data de 17.06, vineri, ora 12.00 A.M.).

”Ne așteptăm la o prezență de aproximativ 80 de sportivi, în majoritate din regiunea de Vest, poate chiar din Ungaria. Cicliștii pasionați poate că vor veni și la Cupa Concordia. Traseul de la Tapia este destul de cunoscut, lugojenii pot să vină și ca spectatori, sau să încurajeze participanții, este o zonă frumoasă de deal și pădure, merită pentru o ieșire în natură”, ne-a declarat Călin Țâru, președintele Concordia Lugoj.

Validarea și ședința tehnică vor fi ținute la 9:30 în ziua concursului, iar startul se va da începând cu ora 10:00. Organizatorul competiției este Clubul de Turism Concordia Lugoj.

sursa: cetateanul.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404