Cazul bebelușilor infestați ia amploare. O echipă de experţi străini vine astăzi la Bucureşti

bebelusi_nn_98309200Specialişti ai Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor sosesc, astăzi, în România. Experţii internaţionali vor încerca să afle cauza îmbolnăvirii copiilor după ce autorităţile din România au anunţat că nu au găsit sursa contaminării. Şi, în timp ce autorităţile nu au răspunsuri, opt bebeluşi cu sindrom hemolitic uremic sunt în continuare internaţi la Spitalul Marie Curie şi se luptă să trăiască.

La două săptămâni de la primul deces, autoritățile încă nu știu de unde au contactat bebeluşii bacteria E.coli. Potrivit probelor prelevate, nici apa, nici laptele praf, nici portocalele nu au fost sursa contaminării. Marți, încă un bebeluș a murit la Spitalul “Marie Curie”, acesta fiind al treilea deces.

În prezent, peste 40 de copii sunt internaţi la spitalele din Argeş cu scaune diareice din motive rămase necunoscute.  Între timp, după mai bine de două săptămâni de întrebări şi moartea a trei bebeluşi, autorităţile au recunoscut oficial că managerul Spitalului din Piteşti a greşit. Un numar de 33 de copii sunt internati la Spitalul de Pediatrie Pitesti, iar 11 dintre acestia s-au prezentat in ultimele 24 de ore. De asemenea, alti cinci copii sunt internati la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti, trei la Spitalul Municipal Curtea de Arges si unul este internat la Spitalul Orasenesc Costesti.

Directia de Sanatate Publica Arges precizeaza ca doi copii cu rotavirus au fost transferati in ultimele 24 de ore la spitalele “Victor Babes” si “Matei Bals”, din Capitala.

Probele de lapte recoltate din locuintele copiilor din Stefanesti si Pitesti corespund standardelor in vigoare, iar cele de sterilitate recoltate de la Spitalul de Pediatrie Pitesti sunt sterile, potrivit sursei citate.

sursa: realitatea.net

Bookmark and Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

404