Un alt grup de migranți, la frontiera de vest a României

migrantiUn nou val de migranți a încercat să intrea azi-noapte în țara noastră. De data aceasta, grupul numeros a fost prins în apropierea localității Beba Veche și își dorea să ajungă în Germania. Este vorba despre persoane de origine asiatică, cei mai mulți dintre migranți fiind copii. În total au fost depistate 13 persoane, una dintre acestea provenind din Pakistan, iar restul din Afganistan.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 03.45, operatorul sistemului de supraveghere cu termoviziune din cadrul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare a observat un grup de persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

“Imediat, poliţiştii de frontieră  au declanşat o acţiune specifică, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Sânnicolau Mare, fiind depistate 14 persoane de origine asiatică. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul este format din 13 cetăţeni afgani şi un pakistanez, dintre care 8 minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

A fost deschisă o achetă, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale.

sursa: sursadevest.ro

Bookmark and Share

Comments are closed.

404